Muntele
Gainii – Târgul Gainii
Templu natural şi un praznic cu
rădăcini preistorice; loc tainic și moment de punere la cale a răzmeriţelor din
Munţii Apuseni. Târgul Gainii avea un profund
caracter naţional. ,, Feciorii din sate ,
împreună cu prietenii, se adună cu steaguri tricolore şi cu lăutarii în frunte pornesc alaiul spre Găina - ca la
mari zile de chef" (Traian Mager ,
1925)
În
partea sudică a Munţilor Apuseni se
află Muntele Gainii[1] cunoscut prin Târgul Gainii[2]
ce are loc, în cea mai apropiată duminică de Sfântul Ilie, pe vârful[3]
său domol, ca un sân de fată.
Despre Târgul Gainii, locuitorii ce
împânzeau dealurile şi văile dimprejur
păstrau legende şi tradiţii a căror origini se pierd în negura timpului.
Analizând mulţimea legendelor şi a variantelor
lor se identifică o anumită zonă de intersecţie a acestora din care reiese că muntele era locul unde se afla
o mare comoară a locuitorilor acestor munţi: o Zână şi o Găină cu penele de aur
ce făcea ouă de aur[4].
Se spune că demult, tare
demult, pe acest munte, a fost la începutul pământului, loc de belşug şi aleasă
rodnicie, întrucât era stăpânit de o Zână ocrotitoare, tare înţeleaptă, bună şi
frumoasă . Zâna locuia într-un palat strălucitor pe vârful muntelui şi printre
multe lucruri nemaipomenite avea şi unul de mare preţ: o găină cu pene de
aur; găină ce făcea ouă numai şi numai
de aur. Şi Zâna era tare miloasă, încât
dacă un om avea vre-un necaz venea
Cu toate că era straşnică
poruncă de a se păstra secretul sursei bogăţiei, nu se ştie cum, nişte
neprieteni din ţări depărtate, aflară despre acea găină cu ouăle de aur; şi
musai aceştia au vrut-o pentru ei, se
spune că ar fi vrut-o şi pe zână. Au venit ca oaspeți și au iscodit ce au iscodit
şi, nu se ştie cum, au găsit printre oamenii locului trei trădători, care nu se
ştie de ce, s-au prins să-i ajute să fure găina cu ouă cu tot. Căci vezi bine, ei, străini, nefiind de-ai
locului, nu ştiau unde-i palatul, nu se puteau apropia de găină, căci îi vedeau
ceilalţi oameni că-s străini, şi găina i-ar fi cunoscut, şi apoi ar fi aflat şi
Zâna; şi ar fi fost vai şi amar de capul lor.
După ce s-au sfătuit,
s-au socotit şi şi-au pregătit cele necesare, într-o bună zi, când Zâna era
plecată de la palat să mai ajute pe vre-un necăjit, cei ce se tocmiseră, cu
mare vicleşug, îmbrăcaţi în haine femeieşti, dându-se sărace, nevoiaşe din
partea locului, au reuşit să intre în palat şi furară găina şi un coş cu ouă de aur. Au ieşit din
palat şi au căutat să se piardă prin
pădurile din jur. Şi cum fugeau ei la vale, cu găina şi coşul cu ouă, numai că
începe aceasta a cotcodăci, a se zbate şi a face gălăgie mare, de se cutremura
muntele. Paza palatului, văzând lipsa găinii, sună alarma din tulnice, ceata de
călăreţi s-a luat după răpitori dar nu i-au mai găsit. Zâna aude şi vine, in
mare grabă, de pe unde era dusă şi se repede să-i pedepsească pe hoţi.
Aceştia îngroziţi, de
furia zânei şi de cetele care-i căutau, scapă găina care zboară şi se ascunde
intrând in munte de unde n-a mai ieşit
niciodată.[5]
Hoţii, ca să fugă mai
repede şi să scape de pedeapsă, aruncă coşul
cu ouăle de aur, care în căderea lui de pe creasta muntelui se
răstoarnă, ouăle se împrăştie şi se
sparg, aurul intrând în crăpăturile pământului sau se risipeşte prin nisipul
apelor ce curg din munţi.
Supărată Zâna pe oameni
că nu au înţeles să-şi apere comoara, nu au putut să o apere şi că i-au ajutat
pe acei străini să o jefuiască, porunceşte
să-i fie dărâmat palatul[6]
apoi intră în munte şi
de atunci nimeni n-a mai văzut-o şi nici fetele când se măritau nu mai primeau ouă de aur in dar, cu toate că
după datină , an de an, fetele cu aleşii
lor se adunau la locul şi ziua ştiută din vechime pentru a-şi face cunoscută
logodna[7].
Iar dacă vre-un om avea un necaz, se apuca de
scormonea cu mare trudă prin pământ, prin nisipul apelor, doar-doar mai găseşte
câteva firişoare de aur.
Şi tot de atunci, la chemarea
tulnicelor, an de an, în ziua ştiută, la răsăritul soarelui, oamenii se adunau
veseli pe munte, se sfătuiau în jurul preoţilor şi bătrânilor satelor, jucau şi
se veseleau[8], aşteptând ca, doar-doar
Zâna îi va ierta şi iar va ieşi din munte, să-i povăţuiască . Zâna însă nu
venea, aşa că pe la nămiezi jocul se oprea, oamenii plecau, probabil ca şi acum
însoţiţi de ţipătul trist al tulnicelor, pe la casele lor, hotărâţi ca anul
următor iar să se adune şi să-şi încerce norocul. Iar pentru masa ritualică
comună îşi aduceau acum de acasă tot ceea ce era necesar, după felul locului
din care veneau.
Originea legendei se
pierde în negura timpului, au trecut milenii,
şi la fel au trecut şi generații de oameni,
multe s-au schimbat, dar noi şi noi generaţii de oamenii ai Munţilor Apuseni şi
nu numai ei, la răsăritul soarelui, în ziua cea mai lungă din an, iar mai
încoace, în duminica cea mai apropiată de Sfântul Ilie se adunau pe Muntele Gainii, comunicau, se sfătuiau, se
organizau adoptau hotărâri[9].
De fapt acesta era scopul
real acestea erau ouăle de aur, care
trebuiau păzite de neprieteni. Veselia, petrecerea era de fapt o acoperire a scopului
principal, ce putea înşela pe neiniţiaţi.
Persoanele străine nu
erau agreate [10]
fiind considerate ca furi ai găinii cu ouăle de aur, şi cauză a sărăciei care a
urmat [11].
Aici se convoca, prin tradiţie,
de fapt un MARE SFAT AL POPULAŢIEI AUTOHTONE, care avea şi un ceremonial religios, sedimentat în
memoria ancestrală colectivă ce îşi găseşte continuitate în prezent, pe Ţâclu,
De-a lungul
istoriei, presiunile unei anumite intelectualităţi interesate de a minimaliza
şi a defăima acest loc, au
găsit printre oamenii locului telectuali, care nu se ştie de ce, s-au prins
să-i ajute la defăimareasă acestor valori ancestrale, aruncând
în derizoriu acest praznic. Și au reușit în mare parte să șteargă din
conştiinţa poporului român semnificaţia ancestrală a acestui loc – ouăle de
aur. Cu toate că alte popoare vecine sau conlocuitoare caută să-şi pună în
valoare esenţa milenară a unor locuri de acest fel[12], păstrându-le valoarea lor spirituală multimilenară şi nu impunând
una de bâlci contemporan.
Acești
telectuali români nu sunt capabili să învețe de la maghiarii, secuii şi saşii
din Transilvania cum să păstreze valorile identitare ale unor locuri și
evenimente cu mesaje ancestrale. Telectualii
români, datorită instrucției și educației primite, au capacitățile de transfer
diminuate și nu percep în mod constructiv activitatea intelectualior conaționali
de altă etnie; acești intelectuali își organizează cu mare grijă mesajele
ancestrale pentru a nu denatura valorile lor spirituală şi efectul educativ
asupra generaţiei tinere! Conaționali noştri de altă etniei ştiu bine că un mesaj
ancestral este sacru și dacă nu mai este transmis generaţiei tinere este un
mesaj mort. Exemplele sunt evidente cu ocazia evenimentelor ce vizează
păstrarea tradițiilor de la: Sumuleu-Ciuc, Universitatea
de Vară Bálványos, Zilelor
Culturii Maghiare etc.
Cu toate aceste, chiar şi
după cel de al II-lea Război Mondial, în desfăşurarea Târgului Gainii se puteau
identifica, la localnici, şi din
punctul de vedere al acestora,
aspecte care cu toate că nu sunt , întotdeauna, conform documentelor scrise,
merită a fi menţionate –pentru că sunt mai apropiate de sursă. Aceste aspecte
ce au ,, scăpat" documentelor scrise, au la bază profunde trăiri
sufleteşti cu substrat religios.
Oamenii locului mergeau
în acea zi la Gaina ca şi cum ar merge la un templu, pentru a participa la un
ceremonial ce se declanşa din subconştient. Participa de regulă întreaga
familie.
Copii de mici, de la 4 -
5 ani participau la eveniment fiind aduşi călări pe cai. Eventuala neparticipare crea o stare de
profundă nemulţumire, aşa încât chiar dacă era ploaie, ceaţă şi frig în ziua
praznicului muntele era plin de oamenii locului. La fel ca la orişicare
sărbătoare religioasă starea vremii nu diminuează valoarea morală a acesteia[13].
Nici vârsta nu era o
barieră, vedeai oameni la 80-90 de ani, de multe ori cu nepoţi de mână, care chiar
dacă puterile nu le mai permiteau să ajungă până la Ţâclu căutau să se apropie
cât mai mult de el, se adunau pe locurile mai înalte, să-l vadă, să stea de
vorbă cu oamenii care coborau, să afle şi de la unii şi de la alţii
despre: cea fost?; cum a fost ? Erau trişti că ei nu au putut să
se gure[14]
şi să joace-n Târgul Găini, să participe
la masa ritualică de pe munte şi să bea apă din Gaina. Cu toate că cei tineri
le aduceau din Gaina în oluri de pământ vinars de cireşe, şi-n cănţi de pământ
faguri de miere. Pentru bătrâni era primul semn al apropierii momentului treceri
în cealaltă lume. Pentru nepoţi era pregătirea spirituală că poate la anul vor
fi suficient de mari încât părinţii să-i ia şi pe ei pe munte.
Era cel mai important
eveniment al verii şi unul dintre cele mai mari ale anului, moment de referinţă în ciclul anual de viaţă al
comunităţii şi al omului, concretizat prin rugăciunile prin care şi le spuneau:
,‚Dă Doamne să mă mai pot gurii în Gaina" sau ,‚Dă Doamne să mai pot juca
în Târgul Gainii". Având în vedere încărcătura spirituală, masele de
oameni implicate, partea
economică redusă ca durată şi mărfuri
comercializate, se poate considera că Târgul Gainii este un mare praznic al
poporului român[15].
Târgul Gainii are o desfăşurare
la care se disting următoarele etape:
1. Pregătirea spirituală
şi materială începută din timp;
2: Plecarea spre Muntele
Gainii;
3. Începerea praznicului.
Sosirea la Poalele Gainii. Popasul în locuri păstrate prin tradiţie, aprinderea
focurilor, ce ard toată noaptea de sâmbătă spre duminică, În jurul acestor
focuri participanţii petrec,
joacă,cântă, povestesc, etc.
4. Primenirea participanţilor în zorii zilei
de duminică;
5. Urcarea pe Spinarea Gainii
şi Creasta Gainii pentru a întâmpina
răsăritul soarelui;
6. Ceremonialul religios;
7. Momentul comercial al
târgului, de scurtă durată, în care participanţii îşi procură cele necesare (
miere, vinars de cireşe etc), pe vremuri schimb în natură de produse
alimentare;
8. Masa ritualică comună,
pe iarba verde, printre jnepeni, în jurul izvoarelor ce împânzesc muntele, de
la care nu lipsea: pita, fagurii cu miere,
vinarsul de cireşe şi carnea;
9. Cântec, joc şi voie
bună. Petrecerea colectivă ce are loc pe Spinarea Gainii , fiecare comunitate
în locuri bine stabilite, după ce preoţii satelor dădeau dezlegarea la joc;
10. Plecarea de pe munte,
care începea odată ce soarele ajungea la amiază şi până ce muntele se golea de
oameni pe la orele 17 - 18;
11. Drumul de întoarcere
a participanţilor la casele lor;
12. Rememorarea
praznicului acasă cu cei ce nu au putut participa.
Participau tineri şi
bătrâni, femei şi copii. Pregătirea pentru participarea la praznic începea cu luni de zile înainte: se
confecţionau suvenirurile, şi produsele care trebuiau duse la
târg, se stabileau grupele de
participanţi, se angajau muzicanţii, se
stabileau traseele şi locurile de popas.
Oamenii aşteptau momentul
cu înfrigurare, urările lor reflectând acea stare de spirit, iar săptămâna de dinaintea Târgului Găinii era una de pregătire
spirituală – nu se vorbea decât despre evenimentul ce va veni. La fel se vorbea despre Târgului Gainii şi mult timp după eveniment.
Un imbold interior, bine
întipărit genetic de mii şi mii de ani la fel ca la păsările migratoare, îi
mâna spre culmea muntelui. Acest imbold de a participa devenea din ce în ce mai
puternic cu cât se apropiau mai mult de data ştiută. Această stare febrilă de aşteptare era
însoţită de pregătirea merindelor, hainelor de drum şi a hainelor de sărbătoare,
împodobirea cailor[16] ,
etc. Participanţii erau ,,convocaţi”[17]
din timp, bine localizaţi în spaţiu şi timp, cu aceleaşi aspiraţii şi
disciplinaţi[18].
Nu se punea problema zilei şi orei de
întâlnire pentru că tot tradiţia îşi spunea cuvântul: din fiecare sat oamenii plecau
în grup, în aşa fel încât să poată întâmpina răsăritul soarelui de pe pisc.
Erau din timp stabilite
locurile de întâlnire, momentele plecărilor, traseele de urmat, cine dă
semnalele din tulnice şi înţelesul acestora.
Veneau spre munte cu cai
şi provizii de drum, grupaţi[19]
şi însoţiţi de bandaşii satului, încât tot grupul o ţinea într-o petrecere
continuă, cântând şi chiuind de vuiau pădurile, împodobiţi şi ei şi caii cu
frunză verde.
Căile de venire şi plecare
nu creau busculade, fiind răsfirate ca razele soarelui, aşezat la zenit. Oamenii
veneau în flux continuu începând de sâmbăta de pe la amiază şi toată noaptea de sâmbătă spre duminică
până la liziera păduri, unde prin poieni se poposea în jurul focurilor[20]
la locurile ştiute.
Toată noaptea drumurile
de pe dealurile din împrejurimi, fremătau
de lume care în grupuri - grupuri o ţinea într-o petrecere continuă, şi
pe drum şi-n locurile de popas, cântând şi chiuind de vuiau pădurile.
Instrumentele de suflat: clanetul şi torogoata[21] dădeau viaţă
muntelui.
Înainte
de venirea zorilor, după ce se primeneau, la sunetul tulnicelor[22], se continua înaintarea pe Piciorag (picioarele
Găini), în golul alpin, pentru a
întâmpina răsăritul soarelui[23]
pe Spinarea Găinii (cum era numit platoul muntelui) sau pe Creasta Găini (Ţâclu),
pentru a medita la lupta dintre soare şi ceaţă, lumină şi întuneric. Privitori de pe Ţâclu vedeau în jurul muntelui cum din toate părţile, ies spre culmea muntelui , mii şi mii de
oameni îmbrăcaţi în haine de
sărbătoare, în şiruri întregi
sau grupuri ce urcă agale spre creasta Găinii, inundând toate potecile,
drumurile şi poienile[24].
Acum pe lângă cei care au
dormit pe lângă focurile de prin
poienile Găinii se adaugă şi cei ce au ,,dormit" în satele din împrejurimi
sau pe la colibile păstorilor de pe culmile învecinate, şi care au pornit cu
noaptea în cap ca să ajungă la răsăritul soarelui pe pisc.
După întâmpinarea răsăritului soarelui are loc un ceremonial
religios închinat eroilor, după care participanţii în decurs de 1-2 ore îşi procură
cele necesare ( miere, vinars de cireşe
etc), pe vremuri schimb în natură de produse alimentare. Participanţii se așează
grupați pe familii, prietenii etc. la o masă
comună[25] pe
iarba verde -sfârdol-, printre jnepeni,
în apropierea izvoarelor cu apă rece, izvoare ce împânzesc muntele; după
care se revenea pe platou unde se începea jocul [26]. De la această masă ritualică nu lipseau: pita, fagurii cu miere, vinarsul de cireşe şi carnea ; la acestea se
mai adăugau şi alte mâncăruri pregătite ca la sărbători şi aduse de acasă sau
cumpărate din tărg. Comesenii aveau grije să se cinstească cu vinars de cireșe
și să-și transmită urările – de fapt rugăciuni - ,‚Dă Doamne să ne mai
putem gurii în Gaina" sau ,‚Dă Doamne
să mai putem juca în Târgul Gainii". Masa ritualică avea menirea de a asigura bunăstarea perpetuă
a participanților cât și puterea, energia necesară următoarei etape a Târgului Gaina,
cea a jocurilor și chiuiturilor: jocurile ce se desfășurau într-un ritm
amețitor, cu o descărcare energetică explozivă.
Desfășurarea sărbătorii
era impresionantă. Zeci de mii de oameni dădeau viață muntelui! Muzica,
strigăturile jucătorilor, cântecul tulnicelor toate la maximum posibil generau
o stare euforică participanților ...
Privind de pe Ţâclu Mare spre
Ţâclul Mic pe platoul care le unea, pe la orele 10, aveai în faţă o mare de
oameni care fremăta[27]
în sunetele muzici şi mai ales în ritmul impus de gurdune[28].
Platoul era împărţit, cu
destinaţii precise şi cu alei de deplasare a participanţilor și cuprindea:
-
locuri pentru partea comercială având stabilite locurile pe categorii de
produse;
-
locuri pentru joc. Se juca pe platoul culmii ce uneşte cele două
Ţâcluri. Cei care jucau îşi distribuiau locurile[29], pornind de la Ţâclul Mare în funcţie de numărul
de participanţi spre Ţâclul Mic. Pe
munte fiecare grup de sate avea locul lui ştiut şi respectat , în
locul respectiv se porneau jocuri specifice satelor respective, încât pe munte
era totul foarte bine organizat dirijorul fiind tradiţia. Oricine ştia foarte bine unde poate fi găsit
cutare om, cu toate că pe munte era un număr imens de oameni care discutau, petreceau, jucau, etc.
iar cei ce se căutau nu se mai întâlniseră poate de un an de zile. Fiecare sat[30] ,
în zona stabilită, avea loc de joc, avea muzicanţii săi. Odată jocul dezlegat, muzica nu se se
opreau de loc, perechi de bărbaţi şi
femei
jucau, jucau şi jucau, fără oprire[31]. La
joc participau bărbaţii căsătoriţi şi
femeile căsătorite[32] .
La moţii era obiceiul că dacă o fată
necăsătorită era jucată în Târgul Gainii de un bărbat însurat nici un fecior să
nu o mai peţească; se devaloriza. Din acest motiv fetele necăsătorite evitau să se apropie de locurile
unde se juca de-a valma în Târgul Găinii,
preferau să fie cu familiile, logodnicii
şi-n cercurile de apropiaţii familiei pentru a ,,nu-i ieşi vorbe'',
fiind însoţite de mame, fraţi sau logodnici.
Fiecare bărbat sau femeie căsătorită intra în
joc când dorea cu cine dorea, şi ieşea din joc când nu mai putea, fără ca jocul
în ansamblul lui să se oprească, durând ore şi ore întregi, până când se da
semnalul de plecare spre casă. Oricine,
putea juca unde vroia cu cine vroia dar după regulile locului respectiv, fără să
provoace scandal şi bineînţeles după joc să lase partenera sau partenerul în
pace şi să plece la comunitatea lui . Faptul că jucai cu cineva nu
însemna că el devenea prieten, iubit...sau că-l puteai reţine la o discuţie
fără voia lui… Faptul că soția cuiva era jucată în Gaina era un motiv de
mândrie pentru soț, un motiv de laudă că-i era apreciată frumusețea femeii și jucătorul
acorda prin joc cinstea cuvenită soțului. Nu erau probleme de disciplină. Nu
aveau loc incidente majore, grupul acţiona rapid domolind pe cei ce luau prea
mult vinars de cireșe.
Peste acest clocot de sunete
ce izbucneau de peste tot, tulnicele acopereau totul cu semnalele şi chemările lor,
ca nişte comenzi militare, creând o atmosferă de bucurie, de fericire colectivă[33].
Aici pe spinarea găinii
se juca intens cam până pe la miezul zilei, şi se juca… de duduia
muntele; iar în jurul platoului
oamenii se aşezau şi discutau de-ale
lor…Aşa că tot muntele era plin de oameni, ca un furnicar în plin soare. Iar în
jurul muntelui învelind mulţimea de
oameni până la poalele pădurii se aflau caii la păscut[34].
Momentul
părăsirii platoului muntelui începea
dumineca pe la amiază şi se continua
până pe la orele 15 - 16, după care Gaina rămânea iar singură cu păstorii şi
vitele ce erau la păşunatul de vară, urmând să coboare în sate după ce se strângea
fânul şi se făcea păşunea. Vitele
fără lapte şi caii rămâneau chiar
până spre toamnă. Acum la coborâre, pe când pe platou încă se juca, pe cărările
muntelui semnalele şi chemările tulnicelor dominau, de cele mai multe ori scurt
şi trist încât părea că muntele plânge
că este părăsit.
Pe drumul spre casă
oamenii bucuroşi şi mulţumiţi sufleteşte
erau însoţiţi de chemările tulnicelor
[35] pe tot parcursul drumului. Nu mai este
veselia de la venire, se mai auzeau cântece,
dar oamenii mai mult discutau despre
ce au văzut, ce au auzit, cum a fost, ce au făcut. Ajunşi acasă participanţi începeau
rememorarea evenimentelor, obiectele cumpărate prezentate, iar cele de amintire
puse la loc de cinste. Adeseori, în
diverse ocazii, erau prezentate şi altor persoane moment de rememorare a evenimentelor din acel
an scris pe obiect. Interlocutori nu
uitau să-şi transmită salutări potrivite
pentru aceste ocazii: ,‚Dă Doamne să ne mai putem gurii în Gaina" sau ,‚Dă Doamne să mai putem
juca în Târgul Gainii".
Acest praznic nu crea
între participanţi contradicţii ireconciliabile. Aspiraţiile participanţilor
erau comune, pentru că Târgul Gainii nu era târg nici de animale nici de
mărfuri cu valoare financiară deosebită; aici nu se comercializau nici fete[36]
şi nici copii, întemeierea familiei era un
eveniment serios, o prioritate pentru viaţa din munţi.
Bătrânii nu puteau risca
lăsându-se la voia întâmplării, pentru a-şi trăi bătrâneţele în familii
formate la nimereală, era în joc propria lor existenţă. Familiile tinere
dar mature în comportare, trainice, sănătoase, cu pământuri productive erau ,,banii albi pentru zile negre''[37].
Localnicii nu veneau aici
sa facă mari afaceri[38],
să-şi cumpere bunuri de folosinţă îndelungată. Aici erau cumpărate alimente de
consumat aici la praznic, produse manufacturiere
are în primul rând aveau menirea de a
veni în sprijinul desfăşurării praznicului sau să constituie şi o aducere
aminte a participării la eveniment, atunci când erau folosite şi să se poată transporta uşor[39], până
acasă era cale lungă pe potecile din Munții Apuseni.
Important este de
menţionat că aceste produse tradiţionale se comercializau în anumite locuri
bine stabilite, poate de mii de ani, după
natura lor într-o reţea de alei ca într-o tabără
militară. Ca timp partea comercială
dura puţin (1-2 ore) între solemnitatea religioasă şi masa comună.
Aici se comercializau cu
succes:
- obiecte cu rol de
simbol - totemuri - cu valoare simbolică, de decor: oluri de pământ, toporaşe minunat
împistrite si măiestrit vopsite, şi... mici săculeţi de piele, cusute cu motive româneşti în
tricolor, ce se atârnau cu un şnur la
gât aşa de mici încât nu încăpea decât… poate un ou de aur...toate scrise cu
TÂRGUL GĂINII anul…, MUNTELE GĂINII anul …, AMINTIRE DE
LA TÂRGUL GĂINII anul …, sau AMINTIRE DE
-tulnice de diverse
mărimi;
-mâncare strămoşească:
faguri de miere, vinars de cireşe întors, carne friptă si pită, fructe, etc.;
- unelte de lemn pentru strânsul
fânului;
- butoiaşe artizanale pentru
vinars, ploşti , doniţe, blide şi oale de pământ etc. toate
împistrite şi cu
nelipsitele TÂRGUL GĂINII anul …, MUNTELE GĂINII anul …, AMINTIRE DE
–iar fără bani - muzică
populară diversă şi jocuri populare;
- nu trebuie uitată
agresiunea contemporaneității prin prezenţa comerţul modern care devine tot mai
dominantă, la fel ca muzica nepopulară; ambele încălcând în mod agresiv şi sufocând
tradiţia.
Aici în primul rând se
comercializa gratuit şi eficient informaţia, se suda marea comunitate naţională în diversitatea ei, se hotăra şi
acţiona. Avram Iancu , Horea,Cloşca şi Crişan au înţeles acest lucru
şi au ştiut să folosească resursele naţionale a acestui loc, care in ziua
Târgului Gainii era de fapt agora românilor.
Cu acesta ocazie se luau
hotărâri , se stabileau termene, şi fiecare când pleca acasă ştia ce are de
făcut, care sunt legăturile, chiar daca
satele erau despărţite prin munţi. Şi totul se făcea intr-o singură zi. Iar
liantul era tradiţia, pentru că Târgul Gainii nu era un târg oarecare, ci un
loc sfânt, loc al marilor taine, un loc al întâlnirilor între marile spirite a
unei nații oropsite. Efectele au fost
incredibile şi mai mult decât vizibile în mobilizarea din timpul revoluţiei lui Horea, Cloşca şi
Crişan prin rapiditatea cu care s-au derulat lucrurile în declanşarea şi
extinderea ei, în zona de influenţă mare a Târgului Gainii. Mai evident este
Numai cine cunoaşte cum sunt
risipite satele şi casele in Munţii
Apuseni, şi cât sunt de izolate, poate înţelege rolul imens pe care l-a avut Târgul
Găinii in păstrarea sentimentului naţional. Târgul Găinii era un liant
spiritual între oamenii şi comunităţile româneşti. Acesta trebuie să fie motivul
pentru care partea comercială specifică marilor târguri aici lipsea, interesul
participanţilor de a cumpăra se reduce, de obicei, la obiecte de amintire şi mâncare
pentru consum pe munte . În acest fel erau eliminate din start
preocupările materiale ale participanţilor, rămânând pe prim plan numai cele
spirituale. Pentru a-şi comercializa
produsele sau a cumpăra mărfuri de care avea nevoie fiecare participant ştia că
există numeroase localităţi cu târguri săptămânale de animale şi mărfuri în Munţii Apuseni, de
unde se putea aproviziona dacă dorea, cu
posibilităţi uşoare de acces şi transport.
Cât priveşte căsătoria fetelor şi băieţilor, acestea erau pregătite din
timp, de regulă în funcţie de vecinătăţile pământurilor care erau oferite ca
zestre, în primul rând se urmărea creşterea suprafeţei loturilor de pământ prin
căsătorie. Hotărârile taţilor nu se
discutau, la moţi obiceiurile erau de
neclintit în acest sens. De multe ori aceste angajamente erau consemnate
în scris între viitori cuscri, cu mulţi ani înainte de cununia de la
biserică, prin care părţile se
obligau că dacă unul din copii strică
înţelegerea şi nu se va căsătorii cum
s-au înţeles, va pierde pământul promis ca zestre şi va trece în
proprietatea celuilalt. Înţelegerea se strica şi dacă unul din tineri avea o
conduită ce nu se încadra în obiceiurile locului ,, devenea un stricat sau o stricată''.
Acest praznic - TÂRGUL GAINII
- şi templu - MUNTELE GAINII - niciodată
nu au fost privite în mod favorabil de neiniţiaţi pentru că nu le-au înţeles, născocind
pe seama lor fel şi fel de fantasmagorii telectuale. Nu numai odată am auzit
oameni veniţi de departe, la eveniment care coborând de pe munte declarau cu
,,înţelepciune telectuală”: „prima oară omul vine de curios a doua oară vine de
prost” şi care sfătuiau oamenii care urcau, să nu mai urce pentru că ,,nu au ce
vedea decât nişte pietre mari".
Ce puteau simţi aceşti
oameni - bine informați pe la uși străine - în faţa nevoii acestui popor obidit
de-a lungul istoriei, de a se întoarce, măcar o zi pe an, la originile sale?
Ce puteau înţelege oare
oamenii aceia despre TÂRGUL GAINII şi MUNTELE
GAINII? !, NIMIC!!!, pentru ei era ceva nesemnificativ ce nu intra în bibliografia
elitei formată pe la școli străine.
Formularea telectuală „Târgul
de fete de pe Muntele Găina” era ceva pe înţelesul lor, cu tot efectul devastator
al acestei formulări prin aruncarea la groapa de gunoi a tradiţiilor şi
miturilor, distrugând un liant fără a pune nimic în loc. Dar, am convingerea că
marii oameni ai vremii: în anul 1852 Francisc Joseph, Împăratul Austriei şi în
anul 1924 Ferdinand I, Regele României, au înţeles semnificaţia reală a acestui
loc, vizitându-l!.
Nu ştiau sărmanii turiști
telectuali că: romanii după distrugerea Centrului Spiritual din Munţii Orăştiei au interzis accesul populaţiei la
locaşurile sfinte din partea Daciei cucerite; sarmato-geții, dacii liberi,
aveau capitala și centrul spiritual aproape de Sigetul Marmației în fortăreața
dacică din localitatea Malaia Kopania (https://www.voci.ro/cea-mai-mare-necropola-dacica-descoperita-in-ucraina/). Pentru populaţia de sub jug străin,
dar nu supuse, Muntele Gainii rămânând în micul teritoriu cucerit de romani ca
un centru spiritual - era Olimpul dacilor - şi-n evul mediu un centru spiritual
al românilor transilvăneni.
Concluzii:
Mitul a
contribuit la păstrarea identităţii
naţionale, ne transmite mesaje, ne face să ne punem întrebări în legătură cu ce ar putea să
fi fost:
Zâna - este zeiţa înţelepciunii, prosperităţii, armoniei şi
trăiniciei familiei posesoarea Găinii de aur .
Găina[40]-
mama tuturor fiinţelor, fiinţă măiastră, cloşcă ce-şi adună puii în jurul ei, şi care
are grijă de ei. Unul din conducătorii Revoluţiei din 1784 se numea
Cloşca - şi nu întâmplător.
Jidovul - uriaşul care
locuia pe munte, lăsând urma piciorului
Momentul –ziua cea mai lungă din an - moment
de maximă lumină , de înţelepciune şi nu de întuneric; oamenii ies
dimineaţa din pădure pentru a lua lumină
pe locul cel mai apropiat de soare. Creștinarea populației a mutat momentul
adunării în duminica cea mai aproape de
sărbătoarea Zilei Sfântului Ilie de pe
data de 20 iulie. În tradiția populară Sfântul Ilie este un
luptător victorios: este
cel care merge prin cer într-un car cu roți de flăcări, lovind diavolii cu
biciul de foc. Ziua de Sfântul Ilie marchează și miezul verii pastorale.
Oamenii se
împrăştiau pe la casele lor din momentul când soarele era la zenit; după ce luau maximum de înţelepciune .
Târg - Adunarea Naţională
a Poporului locul unde se putea realiza acea comuniune naţională atât de
necesară transmiterii identităţii naţionale între generaţii. Zâna, Găina,
Jidovul sunt personaje mitice de la care poporul aştepta ajutor şi la care se
venea cu bucurie, care au contribuit hotărâtor la păstrarea identităţii
naţionale a poporului, în momentele grele ale istoriei, când i se contesta
existenţa. Târgul Găinii avea un
profund caracter naţional. ,, Feciorii
din sate , împreună cu prietenii, se adună cu steaguri tricolore şi cu
lăutarii în frunte pornesc alaiul spre
Găina - ca la mari zile de chef"
(Traian Mager , 1925, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui
zeu") . Târg era utilizat, în sensul de o mulţime de oameni
oarecare, pentru a masca în ochii
autorităţilor scopul adunării .
Muntele Găinii - loc
sacru, loc de întâlnire a românilor, şi de păstrare a identităţii naţionale.
Întâlnim locuri de acest fel şi la maghiarii, secuii şi saşii din Transilvania,
iar la evenimentele din aceste locuri participă cu zecile de mii, bătrâni şi tineri, acestea sunt organizate cu mare grijă pentru
a nu denatura valoarea lor spirituală şi efectul educativ asupra generaţiei
tinere. Conaționali noştri de altă etniei ştiu bine că un mesaj ancestral care
nu mai este transmis generaţiei tinere este un mesaj mort.
Veselia din târg te duce
cu gândul la veselia dacilor, şi petrecerile aparte ale recruţilor. Nici
Horea nu şi-a ales numele întâmplător; şi
el avea menirea de a porni o cu totul altă horă.
Fapta hoţilor - ascunde
un îndemn către populaţie de a secretiza locul de adunare şi hotărârile luate,
de a fi atenți la oaspeți că nu întotdeauna au intenții bune. Este bine
cunoscut faptul că moţii sunt foarte suspicioşi. Tot un efect al acestui
îndemn, este şi faptul că autorităţile timpului
nu au cunoscut faţa reală a Târgului Găinii ceea ce a permis
ca Horea, Cloşca şi
Crişan alături de Uibaru
şi alţii din jurul Găinii să-şi organizeze practic revolta, cu mulţi anii
înainte de izbucnirea ei.
Tulnicele[41] -
instrumente de comunicare utilizate cu o deosebită eficienţă de Avram Iancu.
Ouăle
de aur[42] - poveţele, hotărârile înţelepte, cu
valoare de aur ce nu trebuiau lăsate să fie furate de alţii. Remarcabil este
abordarea căsătoriei ca moment important în viaţă, comunitatea fiind direct
interesată în constituirea de familii puternice, durabile. Intrarea tinerei generaţii
în rândul maturilor , prin căsătorie, este precedată de o etapă de noviciat ce
începe cu
anunţarea intenţiei de a se căsători,
momentul logodnei[43],
primirea oului de aur (poveţe, sfaturi, iniţiere în şcoala vieţii ) ca dar de
nuntă şi apoi mai târziu oficierea căsătoriei. Este accentuat rolul important,
prioritar al femeii în familie!
Fata ce urmează să se mărite primeşte oul de aur, nu mirele ! , ea este depozitara
înţelepciunii, armoniei şi trăiniciei familiei ceea ce ne duce cu gândul că
originile acestui praznic se pierde în matriarhat[44].
Toporaşele de lemn,
frumos împistrite- semne ale autorităţii, sceptre? Horea purta la dânsul o nuia de alun sau un
toporaş!
Jude Laurenţiu 
[1] Există
în uz două denumiri cu conținut informațional diferit: Gaina și Găina.
a) Varianta foarte veche Gaina: Muntele Gainii aşa-i spuneau
bătrânii. Originea denumirii se află în preistorie la zeitățile sarmato-geților
promovate prin cultura dolmenelor. Vestigii ale acestei culturi le întâlnim și-n străinătate: Mulisko Gaina, Tetti Gaina, Urio Gaina etc.
b) Variantă relativ mai nouă Găina:
variantă generată de legenda „Găina cu ouăle de aur” , o legendă creată în urma
războaielor daco-romane, războaie ce au deschis calea oaspeților ce au jefuit aurul
din Munții Apuseni.
[2] ,,Târgul Gainii" este
denumirea din bătrâni a actualului ,,Târgul de fete de pe muntele Gaina".
Imre
Szabo şi Jozsef Ernyei studiind din punct
de vedere etnografic acest ,,târg" la faţa locului, în concluziile publicate în Buletinul Muzeului Naţional din Budapesta, îşi
exprimă nedumerirea că astăzi (nn. 1907)
abia se mai aude în gura poporului din munţii cuvântul târg
de fete şi că mai bine decât la
români s-a păstrat acest termen la
unguri, unde cuvântul târg de
fete e general cunoscut" ( Ion Rusu Abrudeanu, Moţii, calvarul
unui popor eroic dar nedrepţătit, 1928, pag 133-139)
Presa
maghiară şi Jokai Mor au lansat şi impus în Europa secolului XIX noţiunea de
,,târg de fete", la fel cum, nu demult, scriitori şi presa străină au impus în
Transilvania un fals vampir Dracula.
Totul începe cu articolele lui
Neciu Ioachim Drăgănescu care, aflându-se la studii înalte în Italia, traduce
din revistele maghiare și publică articole de divertisment despre ,,Târgul de fete de pe muntele Găina"
în revista ,, Familia" ce apărea
[3] ,, La geto - sarmați cultul era legat de
vârful munţilor…." ,, Împăratul
Augustus consacră toate vârfurile munţilor Mamei Mari" ( Teodor Şandor,
Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul
spre pragul unui zeu")
[4] În
unele legende mai puţin răspândite se vorbeşte de o Cloşcă cu puii de aur.
[5] ,,
În pâdurile Gainii există o pasăre numită de localnici Kaia, Gae, Gaia,
ţipetele ei asemănătoare numelui, sunt stridente , uneori înfricoşătoare" ( Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui zeu").
[6] Grămezile
de pietre ce se văd azi în jurul Ţâclului Mare şi Ţâclului Mic conform legendei
sunt părţi ce se mai văd azi ale ruinelor palatului Zânei. Tot în apropiere se
găseşte urma piciorului unui uriaş
[7]
,, Se păstrează între moţi tradiţia
că numai încredinţare (logodnă) făcută pe Gaina este cu noroc." ,, După Târgul de
[8]
Pe vremuri, la moţi, moştenire de
la geto-daci, la priveghi pe lângă partea
tristă există şi o parte amuzantă, veselă
unii participanţi beau mănâncă, spun glume, practică anumite jocuri ,
râd, povestesc întâmplări vesele din
viaţa defunctului sau comunităţii.
[9]
Pentru a înţelege mai bine - ce se
întâmpla pe munte şi de ce?- trebuie să
ne amintim care era în acele timpuri starea dacilor respectiv a naţiunii
valahe, a națiuni române transilvane,
nerecunoscută de oficiali timpului că ar exista. Românii erau paria Transilvaniei
până în anul 1918 când au reuşit să se unească cu ceilalţi români din Moldova
şi Valahia. În consecinţă locurile lor
de adunare erau cât mai izolate, cât mai greu accesibile, cunoscute numai de
iniţiaţi, străinii nu erau agreaţi. De
văzut în acest sens izolarea şi sărăcia mănăstirilor ortodoxe din
Transilvania, în timpul evului mediu, şi cu toate acestea au fost amarnic
prigonite, de multe ori fiind interzise, arse sau chiar distruse cu tunurile.
[10] Este
cunoscut faptul că înainte de 1918 reprezentanţii autorităţilor timpului evitau să vină pe munte în ziua respectivă, fiind mulţumite să-l desconsidere.
[11]
,, În timp ce în măruntaiele pământului
aurul alerga spre cele mai mici şi întortocheate crăpături, afară oamenii pătrundeau tot mai
adânc din văgăună în văgăună , în inima de piatră a munţilor, fiindcă la câmpie
stăpânirile împământenite le răpeau libertatea. Degeaba au fugit în inima munţilor
… că stăpânirile străine le-au dat de
urmă , dându-şi seama ce pradă bună sunt" ( Geo Bogza, cf. Teodor Şandor,
Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul
spre pragul unui zeu")
[12] În
Transilvania maghiari şi saşi caută să
păstreze cu mare grijă, nealterate, valorile lor spirituale, sunt lângă noi, nu
trebuie să mergem în ţări străine pentru a învăţa importanţa acestora, putem
învăţa de la conaționali noștri de altă etniei, dacă noi am uitat ierarhia
valorilor unui popor. Grecii pun în
valoare Olimpul lor… etc. Telectualii
noștri promovează valori spirituale de împrumut oferind în schimb resursele
țării.
[13] Aici
nu trebuie incluşi o anumită categorie de aşa zişi turişti care agrează mai mult aspectele comerciale.
[14] a guri
- a urca
[15] ,,
După răscoala de
[16] ,, … hainelor de sărbătoare ce se îmbrăcau
în dimineaţa zilei de duminică când se ieşea la Ţâclu (Creasta Găinii)
pentru a întâmpina răsăritul soarelui şi rămâneau în ţinuta de sărbătoare până
ce se cobora de pe Găina când se schimbau în
hainele de drum… "
.,,…caii cât mai dichisiţi.
Pentru tarniţă se pregăteau plocadele de sărbătoare iar părul din coama şi
coada calului erau ferchezuit şi împodobit cu ciucuri roşii pentru a nu fi
deochiaţi." ( Ilie Furdui, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui zeu")
[17] ,,
În calitatea noastră de ţânglatei (copilandri), gata să facem orice pentru a
intra în graţiile celor mai în vârstă, mergeam din casă în casă să dăm de veste
tinerilor că au fost arvoniţi muzicanţii… să zică din clarinet şi taragot la jocul
de pe Muntele Găinii…A sosit şi ziua de sâmbătă, premergătoare târgului, când pe
la prânzul mic tulnicăresele adunate în vârful Deluţului sunau adunarea."
( profesor Ilie Furdui, Sohodol).
[18] .,,
…în ritualul ancestral al pornirii spre
munte… în dimineaţa ajunului sărbătorii de Sântilie… se strângeau vreascuri din
jnepeni şi se întocmeau patru ruguri mari în cele patru puncte cardinale ale
muntelui. După masă, la asfinţitul
soarelui, aprindeau rugurile simultan şi începeau să cânte îndelung din tulnice
. La pâlpâitul rugurilor, ca nişte stele pe cer, şi la chemarea tulnicelor, se
începea urcarea muntelui , în convoaie domoale , din cele patru părţi ale
muntelui" ( R. Vulcănescu, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui
zeu")
[19] ,,
Feciorii din sate , împreună cu prietenii, se adună cu steaguri tricolore şi cu
lăutarii în frunte pornesc alaiul spre
Găina - ca la mari zile de chef"
(Traian Mager , 1925, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui zeu")
[20] ,,
După ce se aprindeau toate focurile, muntele semăna cu un vulcan din care
ţâşneau, pe ici, pe acolo, flăcări. Numai că muntele nu se cutremura pe
dinăuntru ci pe dinafară. Tulnicele prin melodiile lor anunţau că începe alt
program. Acum muzicanţii îşi luau în serios
rolul de dezmorţitori de oase. După o înghiţitură de crampă din ploscă ,
începeau bătutele pe glie de se cutremura pământul. Apoi se făcea un fel de linişte şi toţi se
aşezau pe lângă focuri. Sosise vremea doinelor şi a cântărilor… De undeva, din
Vârf , tulnicul a dat strigarea şi lumea s-a mai domolit, fiindcă tulnicul avea
limbajul său de comunicare şi moţii îl înţelegeau şi-l respectau…Când se crăpă
de ziuă…a sosit vremea pregătirilor pentru începerea târgului. Fetele scot din
desagi costume populare pe care le îmbracă… nu ştiai ce să admiri mai mult: lupta
dintre soare şi ceaţă sau Cosânzenele care invadaseră muntele… " (profesor Ilie Furdui, Sohodol)
[22] ,,Sărbătoarea
începe dis de dimineaţă cu semeţul sunet al tulnicului" (Grigore Sima -
1883, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,,
MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui zeu")
,, tulnicele moaţelor au făcut să
vuiască pădurile şi să răsune văile…." ( I. Blăgăilă - 1932, cf. Teodor
Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA
urcuşul spre pragul unui zeu")
,,Când se luminează de ziuă , moaţele încep să cânte din tulnice…aşezate
cu faţa spre răsărit la crucea Iancului"
" ( Teodor Şandor, Ionel
Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul
unui zeu")
,,
[23] Înainte
de a se arăta în deplinătatea sa, cu aproape un sfert de ceas, soarele este ca
o roată mare de car care se roşeşte până ce arde ca focul.
[24] Această
mulţime care tot venea şi nu se mai termina dădea privitorilor un sentiment de
încredere în forţa naţiunii sale şi de consolidare a sentimentului naţional.
Aşa am reuşit să dăinuim de-a lungul istorie adunându-ne la praznice pe munţi , în jurul mănăstirilor şi bisericilor noastre.
[25] ,,masa
servită sus pe munte este o adevărată masă rituală… petrecerea ce-i urma se făcea în acompaniamentul…" (T.
Frâncu şi G Candrea, Românii din Munţii
Apuseni -1888, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui
zeu")
[26] Pe
vremuri jocul nu începea până ce preoţii satelor nu dădeau dezlegarea la joc.
[27] Ca
termen modest de comparaţie ar fi o mare
discotecă în aer liber, cu un mare număr de formaţii muzicale ,care cântă în
acelaşi timp în diverse puncte ale discotecii, Fiecare formaţie având proprii
adepţi.
[28] Gurduna
( burduna) instrument muzical asemănător contrabasului la care corzile erau
lovite iar pe corzi pentru a se accentua sunetul şi ritmul se apăsa cu o sticlă
de litru . Sunetele produse erau mai apropiate de ale tobelor decât de a
contrabasului.
[29] ,,
…în ajunul târgului, la orele 24 , se făcea împărţirea Muntelui Găina de către
delegaţii vidrenilor şi crişenilor… când se făcea împărţeala se numea
naşa şi naşul târgului… această împărţeală era respectată până la
începerea jocului… ( Ioan Blăgăilă, 1944,
cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,,
MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui zeu")
[30] ,,
Cea mai mare greutate
[31] Pentru
a asigura continuitatea muzicii ore în şir ca să nu se oprească jocul, se
foloseau mai mulţi bandaşi, mai ales suflători. Când unii căntau alţii se
odihneau şi intrau ,,din mers "pe melodie dând posibilitate muzicantului
obosit să se odihnească. Cu toate că muzicanţii se tot roteau, şuvoiul
melodiilor de joc nu se întrerupea nici o clipă. Jucători căutau să arate cât
de mult pot rezista învârtitelor ameţitoare, era practic o competiţie ,,care pe
care".
[32] ,,Jucându
Crişenii cu moţinele şi viceversa, dar nu atâtu cu fete, decâtu mai cu seamă cu
neveste, căci fete rari se arată la acelu jocu"
(Rubin Patiţa, 1872, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui
zeu")
[33] ,,
Joc şi chef ca pe Găina nu s-a mai pomenit de când a croit Dumnezeu pământul acesta…măreţul sunet al
tulnicului dau întregului târg un aer misterios…
,,O sărbătoare strălucită, o zi de mare bucurie împreună cu jocuri, praznice
şi prânzuri" (Ion Pop Reteganul, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui
zeu")
,, Sărbătoarea este mai mult o petrecere decât un târg de
mărfuri" ( Rudolf Bergner 1883, cf.
Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA
urcuşul spre pragul unui zeu")
,,sărbătoarea era plină de chiot, joc şi veselie" (M. Grigore- 1896
cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,,
MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui zeu")
[34] ,,Caii
sunt duşi la o parte şi legaţi de pociumbii, care sunt bătuţi în pământ, iarăşi
din vremuri betrine…" (Silvestru Moldovan,
1898, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,,
MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui zeu")
[35] Nu
erau grupuri de participanţi care să nu cumpere tulnice, mai mari sau mai mici
din care sunau tot mereu chiar dacă nu ştiau cânta, aceste sunete aveau însă ceva
trist .
[36] ,,Spre
dezamăgirea mea nu am văzut în tot
târgul ,, vânzarea fetelor" . În schimb am văzut fete, viitoare mirese,
însoţite de ficior sau de mamă, făcând cumpărături pentru nuntă. .. Aşa am
înţeles … că târgul nu era de fete ci pentru fete. "
( Ilie Furdui, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui
zeu")
[37] La
moţi întemeierea unei familii nu era lăsată
la voia întâmplări, era
pregătită din timp de familiile care urmau să se încuscreze.
,,Căsătoria dărâmă gardurile şi scoate haturile'', prin căsătorie se uneau parcelele de pământ
vecine obţinându-se suprafeţe mai mari
şi mai productive. Tineri erau educaţi de mici să respecte voinţa părinţilor şi
se lăsau manipulaţi pentru a se îndrăgostii de cine trebuie.. Dacă nu făceau
aşa cel ce nu asculta era dezmoştenit.
[38] Pentru
afaceri, în Munţii Apuseni în diferite localităţi: Hălmaj, Brad, Avram Iancu,
Gârda, Câmpeni, Abrud etc., erau şi sunt, numeroase târguri mari de animale şi
produse manufacturiere. Târgurile se ţineau
de mai multe ori pe an , în fiecare localitate, unde se făcea un intens schimb
de mărfuri. Pe lângă acestea, mai erau
şi târgurile săptămânale, în care nu erau comercializate animale.
[39] Lipsa
drumurilor,relieful accidentat, distanţele mari, uneori timpul nefavorabil creau
mari dificultăţi în transport a mărfurilor
pe potecile muntelui, de pe munte acasă, ceea ce a favorizat păstrarea tradiţiei spirituale,
eliminând interesul participanţilor
pentru partea materială .
[40] Gaïna
- este un toponim ce este întâlnit şi în alte părţi ale globului… Toponimul Gaїna cu o vechime de multe mii de ani şi o
răspândire ce porneşte din nordul Europei (nordul Suediei, Bielorusia) şi până
în centrul Africii (Senegal, Mali, Camerun), cu o mare densitate în apropierea latitudinii de 450 . În Ţara Bascilor întâlnim
toponimul: Mulisko Gaїna (ansamblul megalitic, Cultura Adarra), Urio Gaїna(grotă
preistorică), Lasteguico Gaїna, Gaїna
Selva. În Alpii Maritimi: Tetti Gaїna (Sfârcul Găinii), Gaїna( în apropiere, pe
culmile muntelui, sunt piramide cu o vechime de peste 4000 de ani). Toponimul Gaїna
îl întâlnim şi în Italia lângă
Monticelli.
. ,, Gheea ( Pământul), mama titanilor şi soţia părintelui zeilor Uranus
( Cerul), a primit numele de Gaea, şi fiind-că a avut mulţi copii
Găina, Găinuşa, Cloşca cu puii.
Legendele vorbesc despre uriaşi pe plaiurile muntelui, existând şi un
loc numit Talpa Jidovului (Uriaşului)" . ,, Divinitatea feminină purta numele după
muntele pe care i se desfăşura cultul"
( Strabon) deci probabil de
( Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui
zeu")
,, Gaea era înfăţişată ţinând în mână un tulnic" ( Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui
zeu")
[41] ,,
În folclorul românesc ne apare : Maica Domnului ţinând în mână un tulnic de
aur, din care răsună cântecul în cele patru colţuri ale lumii, toate zânele se
adunau, iar pământul se legăna " ( Gr. Tocilescu, 1900, cf. Teodor Şandor,
Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul
spre pragul unui zeu" )
,, Din tulnice cântă numai fetele şi femeile. În timpul celor două
revoluţii… femeile dădeau tot timpul semnale din tulnic feciorilor. Din fluieră cântă numai bărbaţii" (Maria
Aslău, 1945, cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş
,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul unui zeu")
,, Din tulnice se cântă numai
semnale şi chemări" (Elena Pogan, cf.
Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE GĂINA
urcuşul spre pragul unui zeu")
,, Oamenii îşi vorbeau de la o culme la alta cu glas de tulnic. Un variat
cod de semnale s-a folosit pentru atenţionarea vecinilor sau a întregii
colectivităţi despre diferitele pericole… începând cu dijmuitorii … şi încheind
cu invaziile şi războaiele. Fiecare gospodărie îşi avea codul ei de semnale cu
tulnicul cu care membrii familiei comunicau între ei, când erau plecaţi de
acasă cu vitele, la pădure, etc. Codurile de semnale aveau şi satele…
" ( Teodor Şandor, Ionel
Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre
pragul unui zeu")
,, Statuia, realizată de sculptorul Fidias, pentru templul din Atena a
Gaei era înfăţişată printr-o femeie ţinând în mână un tulnic" ( Pausanias,
cf. Teodor Şandor, Ionel Gomboş ,, MUNTELE
GĂINA urcuşul spre pragul unui zeu")
,, Scriitorul Suidas ne confirmă
că în antichitate divinitatea Gaea era imaginată cu tulnicul în mână" (N, Densuşianu, cf. Teodor Şandor, Ionel
Gomboş ,, MUNTELE GĂINA urcuşul spre pragul
unui zeu")
[42] La
moţi se spune că ,, oricâtă şcoală ai avea , dacă nu ai şcoala vieţii eştii un
prost".
[43] La
moţi uneori logodna era însoţită de încheierea unei înţelegeri scrise
-credtnțional - ,contract prenupţial,
între familiile care se încuscreau , prin care părţile se angajau să-şi respecte
cuvântul dat privitor la zestre şi realizarea căsătoriei. Între data
înţelegerii şi .căsătorie dintre tineri se putea să treacă uneori ani de zile!.
Căsătoria se întemeia când bărbatul era matur, cu armata făcută. Cel ce încălca
înţelegerea ,pierdea zestrea cu care trebuia să vină în noau familie formată
prin căsătorie. Interval de timp mare
între logodnă şi căsătorie, era un test
aplicat tinerilor, pentru a verifica trăinicia hotărârii luate şi dacă aceasta
poate rezista în timp. Se căuta evitarea divorţurilor care puneau mari probleme
existenţiale odată ce apăreau copii. Tineri puteau locuii împreună numai după
cununia de la biserică. Se cunosc cazuri
de tineri căsătoriţi legal şi care dacă nu au fost cununaţi la biserică nu
au trăit împreună considerându-se necăsătorţi, chiar dacă între cele două
momente au mai trecut nişte ani. Biserica
pentru comunitatea românească este element de referinţă.
[44] La moţi femeia duce greul casei, este şi mamă
şi tată, bărbaţii erau plecaţi la lucru
departe de casă aproape tot timpul anului, ajungeau acasă numai de sărbători.
Taţii luau hotărârile de importanţă majoră, hotărâri care nu se discutau, erau literă de lege, nu se
încălcau de ceilalţi membrii ai familie; încălcarea lor era aspru sancţionată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu